Sotia mea, Shakespeare

sotia-mea-shakespearesau Cand actorul joaca rolul vietii sale

Zi de miercuri seara, ora 20.30. Spectacorii se aseaza timizi pe scaunele prietenosului Studio Euphorion al Teatrului National din Cluj. De ce spun prietenos? Pentru ca scena e mai mica si actorii sunt mai aproape de public. Aici suntem ca in familie si povestile de pe sena sunt parca si mai aprope de noi, de povestile de zi cu zi. Asa se intampla si cu Alexandru Patrascu, personajul interpretat de Ovidiu Crisan. Este ironie pura sa interpretezi un rol cu care ai de-a face zi de zi. Si totusi ceva nou se intampla de fiecare data, ceva care merita spus si celorlalti, iar ceilalti suntem chiar noi publicul iubitor de povesti despre viata. Alexandru Patrascu este un actor care se afla ca cateva zile de pensionare. Drept pentru care, el stie ca lucrurile nu se pot termina atat de simplu, fara ca el sa aiba ultimul cuvant de spus. Interesant este modul in care Alexandru alege sa-si aminteasca momentele de glorie ale vietii sale de actor. 50 de ani de teatru inseamna o viata de om in sluja artei si a frumosului. Isi primea intotdeauna aplauzele, de fapt isi absorbea toata energia din ele. Oferea autografe in toate partile, bilete, invitatii, ce mai.. era iubit de public si el o stia. Dar acum, isi da seama ca toate momentele frumoase vor ramane amintiri, ca toata viata lui a trait pentru altii. M-am amuzat cand relata despre interviurile pe care le acorda fetelor jurnaliste convinse: “Si cum intrati in pielea personajului”, “Pai avem mai multe piei de personaje si le imbrac, da’ nu singur, ma ajuta cineva”. Sau “Daca prin absurd nu v-ati fi facut actor, ce meserie ati fi ales.. mi-ar fi placut sa fiu conductor de locomotiva..” Comicul de situatie este prezent si isi face datoria pentru publicul ce pare sa fie amortit pentru o clipa. Comicul ne invaluie cu fiecare replica pe care Alexandru o impartaseste. Poate ca monologul lui nu ar fi fost la fel de interesant daca nu se continua cu o discutie aprinsa cu fiica sa Lia (Adriana Bailescu) despre viata si despre cei 50 de ani de teatru. Dicutia in contradictoriu imi aminteste de acea imagine de om aflat la varsta pensionarii si care crede ca viata pentru el s-a sfarsit si ca de acum nimeni nu il va mai pretui pentru ceea ce este cu adevarat. In zadar sustin contrariul atat fiica sa Lia, cat si nepoata sa Elena (Romina Merei). Mai mult, refuza sa iasa din casa si alege sa se bucure de ultimele momente, impreuna cu o sticla de vin, una de votca si una de tuica. Ironic, inainte de plecare nepoata lui il roaga frumos sa nu dea foc la casa.. ar fi vrut el dar nu l-a lasat inima sau alcoolul. Nu am intalnit pana acum oameni care sa fi fost ascultati de securitate inainte de ’89. Alexandru Patrascu se numara printre cei alesi sa fie ascultati si monitorizati. Cel mai bun prieten al lui, poetul Marcu (Petre Bacioiu) afla ca este grav bolnav si actioneaza plin de remuscari. El recunoaste ca in perioada aceea a fost turnator pentru securitate si ca a pastrat notitele si copiile despre fiecare discutie in parte. Alexandru nu poate concepe ca o astfel de fiinta care se numeste pe sine prieten sa il tradeze in asa masura. Conflictul dintre cei doi se incheie cu plecare in graba si cu mare regret al lui Marcu. Regrete sunt si de partea lui Alexandru si acestea se transforma in stari halucinante cu trimiteri directe la discutia avuta cu Marcu. Aude la radio cum ca ar fi gasit mort intr-o vila din Paris. Il vede ca prin vis ca este mort si ingropat. Nu mai stie daca e vis sau realitate.

La aceasta incertitudine, se adauga starea de frustrare totala pentru anii cat a fost sub supraveghere il duc pe Alexandru la disperare. Si totusi un licar de speranta este adus pe fata maestrului. Are ocazia sa-l cunoasca pe Doru (Silvius Iorga), prietenul Elenei despre care se stie ca e student politehnist. Alexandru devine ironic ca orice bunic ce vrea tot ce-i mai bun pentru nepoata lui. Numai ca ironia nu-si mai are locul odata ce il aude pe Doru vorbind despre arta. Il intreaba de ce nu s-a facut poet ca era mai nimerit. Bucuria tineretii inseamna pentru Alexandru o briza de aer proaspat pentru toate momentele de nefericire care ii napadesc sufletul. Singuratatea nu-si are locul in casa maestrului care este vizitat de un electrician (Emanuel Petran) care spune ca a venit sa recupereze microfoanele din casa. Acest lucru pune capac si il infurie pe Alexandru peste masura. De la furie la pura nebunie de moment nu mai e decat un singur pas. Shakespeare poate deveni insusi o “sotie” atunci cand nimic nu mai e de spus..

Se spune ca fiecare dintre noi avem revelatii interioare si care pot aparea in situatiile cele mai putin asteptate. Aceasta este ideea de la care a pornit creatorul acestei piese, Cornel Udrea si al carui mesaj in voi reda in cele ce urmeaza: “Cateodata, luandu-ne cu viata uitam sa mai traim si chiar atunci ni se intampla sa avem niste revelatii intunecate si sa reconsideram tot ceea ce credeam ca stim despre om, despre cei din jurul nostru, asezati, parca, intr-un cerc din care nu exista iesire. O asemenea revelatie, in plina realitate, mi s-a intamplat si mie, atunci cand am avut acces la dosarul meu de urmarit de la CNSAS. Tot ceea ce credeam ca stiu si se constituia intr-o filosofie practica, de fiecare zi, a devenit o efemerida”

Spectacolul a fost prezentat in cadrul Festivalului Dramaturgiei Clujene, desfasurat in perioada 27-29 noiembrie 2012 la Teatrul National “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Piesa aceasta minunata m-a facut sa rad cu lacrimi si sa ma minunez inca o data de povestea dincolo de poveste cand vine vorba de viata de actor. Spectacolul se joaca in continuare in stagiunea 2012-2013 a Teatrului National, asa ca nu uitati sa va cumparati bilete din timp.

Din distributie fac parte:

Sandu Ovidiu Crisan

Lia Adriana Bailescu

Elena Romina Merei

Marcu Petre Bacioiu

Dinu Silvius Iorga

Electricianul Emanuel Petran

regia: Tudor Lucanu

scenografia: Ioana Olahut.

Foto: Afisul spectacolului © Teatrul National Cluj-Napoca.

About Mirela-Maria Iepure

Owner of Idei despre Idei blog.
This entry was posted in Teatru and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s